Donează

Ca noutate pentru anul 2022, Formularul 230 pentru redirecționarea a 3,5% din impozitul pe venit se poate depune direct la ONG-ul pe care dorești să îl susții sau online. Banii care au fost plătiți deja statului, pot avea nouă destinație, una la alegerea ta.

Termenul limită pentru completarea formularului 230 este 25 mai 2022.

Cum pot susține altfel institutul?

Puteţi să contribuiţi la succesul IRCEM sprijinind financiar programele sau campania de clădire a capitalului organizaţiei noastre prin donaţii online, prin virament bancar sau prin intermediul mecanismului de 3,5%. Toate acest contribuții vor genera impact pozitiv în comunitățile în care IRCEM activează pentru dezvoltarea durabilă a acestora.

Fondul de rezervă / Capitalul Institutului

O mare provocare pe termen scurt şi mediu pentru IRCEM o constituie problema sustenabilităţii financiare.
Fără asigurarea acesteia, Centrului îi va fi greu să îşi continue activitatea la nivelul actual datorită faptului că donatorii externi încep să-şi restrângă activitatea şi implicit sprijinul financiar pentru ţările Europei Centrale şi de Est.
Pentru a face faţă acestor provocări, începând cu anul 2012 IRCEM a demarat crearea unui capital / fond de rezervă.

Donații prin virament bancar!

Persoanele care doresc să doneze o anumită sumă de bani Institutului pentru Cercetări în Economie Circulară şi Mediu „Ernest Lupan”, o pot face fie prin virament bancar, fie prin depunere de numerar în contul IRCEM.

  • Coordonatele conturilor: Banca Comercială Română (BCR) – Sucursala Judeţeană Cluj
  • Beneficiar: Institutului pentru Cercetări în Economie Circulară şi Mediu „Ernest Lupan”
  • RO48RNCB0106151234410001 (pentru donaţii în LEI)
  • RO21RNCB0106151234410002 (pentru donaţii în EUR)
  • RO91RNCB0106151234410003 (pentru donaţii în USD)

Află mai mult despre cum să redirecționezi 3.5% din impozitul tău pe venit!

Ajută la schimbarea în bine a comunității în care trăiești și contribuie la o schimbare de mentalitate, cu rezultate pe termen lung!
O dată pe an ai șansa să alegi ce se întâmplă cu banii pe care i-ai plătit deja statului.
Alege să direcționezi 3.5% din impozitul tău pe venit prin completarea online a formularului 230.

IRCEM este o organizaţie non-guvernamentală independentă, constituită sub formă de think-tank de cercetare, care accelereză tranziția spre circularitate, pornind de la bază, cu acțiuni concentrate constând în dezvoltarea de soluții practice și scalabile, campanii naționale, comunicând și implicându-se pentru răspândirea mesajului circular şi al dezvoltării durabile.

Pentru orice detalii legate de susținerea financiară a institutului ne puteți contacta la:

Pasul 1

Completaţi Formularul 230 “Cerere privind destinaţia sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual” de la Administraţia fiscală după cum urmează: – în secţiunea A datele Dumneavoastră de identificare iar apoi datele Institutului nostru după cum urmează:

Institutul pentru Cercetări în Economie Circulară și Mediu “Ernest Lupan”

cod fiscal: 30762068
cod IBAN: RO48RNCB0106151234410001
Nu vă faceţi probleme dacă nu cunoaşteţi sumă corespunzătoare a 3,5% din impozitul pe venit pe care îl datoraţi statului. Vă fi calculată de către Administraţia fiscală. Puteţi lăsa căsuţa necompletată.

Pasul 2

Depuneţi personal scrisoarea la institut sau trimiteţi online Formularul 230 Administraţiei fiscale de domiciliu.

– Nu reprezintă un cost suplimentar pentru Dumneavoastră.
– Nu vi se diminuează veniturile.

ONG-urile depind de susținerea comunităților pentru a genera la rândul lor impact pozitiv în comunitatea în care activează. Prin redirecționarea celui 3,5% din impozitul pe venit puteți susține activitatea IRCEM pe termen lung, o investiție care creează schimbarea necesară pentru dezvoltarea durabilă a comunităților. Acest 3,5% din impozitul pe venit nu trebuie privit ca o donație – este o alegere de a schimba cursul banilor care au fost deja virați statului, astfel o parte din suma va susține un ONG, iar cealaltă parte va rămâne la bugetul de stat. Redirecționarea se poate face pentru o perioadă de 1 sau 2 ani, în funcție de preferințe.

Modalitatea de redirecţionare este foarte simplă:
– Compania îşi calculează sumă aferentă celor 20% din impozitul pe profit – Compania încheie un contract de sponsorizare cu ONG-ul pe care îşi doreşte să îl susţină, iar cheltuielile sunt deductibile. Acest tip de sponsorizare nu presupune alte cheltuieli suplimentare şi nu afectează profitul net al companiei. Termenul limită de redirecţionare a impozitului pe profit este 31 decembrie a fiecărui an.

Scroll to Top