lnventarierea soluțiilor verzi-albastre relevante pentru municipiul Bistrița – cu rol în creșterea rezilienței și durabilității la efectele schimbărilor climatice – și evaluarea integrării acestor soluții în planurile de amenajare/planificarea teritoriului municipiului
Crearea şi livrarea unui compendiu de soluții conceptualizate şi aplicate la scară globală şi care sunt fezabile pentru implementare pe modelul unui centru urban de anvergură şi cu profilul caracteristic al Bistriței.
Soluțiile vor fi însoțite de un set de măsuri necesare adaptării acestora şi asimilării lor în pachetele de sarcini pentru elaborarea viitoarelor planuri de reglementare urbanistică şi de amenajare teritorială.

Infrastructura verde-albastră: Concepte operaționale
Infrastructura verde este definită ca un ansamblu de sisteme naturale de vegetație și
tehnologii verzi care, în mod colectiv, oferă societății o multitudine de beneficii ecologice,
sociale și economice. Această infrastructură poate contribui la punerea în aplicare a unei serii de
direcții strategice pentru orașele moderne precum mitigarea schimbărilor climatice, creșterea
economică, gestionarea riscului de dezastre și managementul resurselor neregenerabile.
Infrastructura albastră se referă la infrastructura urbană legată de apă și este în mod obișnuit
asociată cu infrastructura verde în mediile urbane și poate fi denumită „infrastructură albastruverde”
atunci când este privită în combinație.
Unul dintre principalele avantaje ale infrastructurii verzi este capacitatea sa de a îndeplini
mai multe funcții simultan și de a oferi mai multe beneficii în aceeași zonă, spre deosebire de
omologii săi din infrastructura „gri” (de exemplu, canalizările), care tind să fie proiectate pentru
a îndeplini o singură funcție (de exemplu, drenajul).
Examinarea progreselor înregistrate pentru punerea în aplicare a strategiei UE privind
infrastructura verde a arătat că multiplele aspecte acoperite de definiția infrastructurii verzi
reprezintă uneori o provocare. În cele prezentate mai jos se prezintă o modalitate de a clarifica
această definiție.
Cele trei componente ale infrastructurii verzi și albastre (o rețea planificată strategic; zone
naturale și seminaturale bogate în biodiversitate cu alte caracteristici de mediu; zone gestionate
pentru a oferi o gamă largă de servicii ecosistemice) sunt cumulative (Comisia Europeană, 2019).

• rețea planificată în mod strategic: în vederea obținerii tuturor beneficiilor lor, rețelele
  ecologice și/sau zonele verzi și albastre trebuie să fie conectate între ele din punct de
  vedere spațial și funcțional printr-o rețea strategică și integrată de planificare. Adesea,
  stabilirea rețelei va necesita o activitate de restaurare.
• zone naturale și seminaturale cu alte caracteristici de mediu: biodiversitatea se află în
  centrul strategiei privind infrastructura verde, având în vedere că aceasta se încadrează
  în cadrul mai larg al biodiversității UE. Până în 2020, UE își propunea să contribuie la
  realizarea obiectivelor acesteia. Prin urmare, pentru a se califica drept infrastructură
  verde, spațiile verzi și/sau zonele albastre trebuie să includă ecosisteme sănătoase cu o
  diversitate bogată de specii care oferă servicii și beneficii multiple. De asemenea, acestea
  ar trebui să includă elemente peisagistice care sunt importante pentru conservarea
  biodiversității: la scară locală, parcuri bogate în biodiversitate, grădini, acoperișuri verzi,
  iazuri, cursuri de apă, păduri, garduri vii, pajiști. Terenurile industriale dezafectate și
  dunele de nisip de coastă restaurate pot contribui la infrastructura verde, dacă acestea
  furnizează servicii ecosistemice multiple. La scară regională sau națională, marile
  zone naturale protejate, lacurile mari, râurile, bazinele hidrografice, păduri cu valoare
  naturală ridicată, pășuni extinse, zone agricole cu intensitate redusă, sisteme extensive
  de dune și lagune de coastă sunt doar câteva dintre multele exemple. La nivelul UE,
  caracteristicile transfrontaliere, cum ar fi bazinele hidrografice internaționale, pădurile
  și munții reprezintă exemple de infrastructură verde.
• zone concepute și gestionate pentru a furniza o gamă largă de servicii ecosistemice:
  sistemul UE de gestionare ecologică este unul orientat spre servicii. Obiectivul său este
  de a conduce la o furnizare mai bună a serviciilor ecosistemice. Zonele verzi și albastre
  care fac parte din rețea trebuie să fie gestionate astfel încât să mențină în mod activ sau
  chiar să îmbunătățească serviciile ecosistemice pe care le furnizează.